Garoafa–Garofitele-Dianthus-Florile lui Zeus

garoafa garofita de gradina dianthus

No Banner to display

Se cunosc circa 200 specii de garoafe, unele fiind anuale, altele bienale sau chiar perene. Dintre garoafele care se cultiva ca flori decorative cele mai cunoscute sunt: garoafa Chabaud (Dianthus carryophyllus) – este garoafa obisnuita pe care o putem cumpara de la floraria din colt atunci cand vrem sa facem o bucurie cuiva  si garoafa chinezeasca (Dianthus chinensis) – cultivate in gradini, la noi li se mai spune si Garofite.

Specia este originară din zona mediteraneană. Numele genului provine de la cuvintele Dios= Zeus, si Anthos= floare, deci numele inseamnă Floarea lui Zeus .

In Corea garoafele prezic viitorul

In Corea, fetele folosesc trei garoafe pentru a-si prezice viitorul. Ele isi pun florile in păr. Dacă floarea de deasupra moare prima, ultimul an din viata fetei va fi greu, daca cea din mijloc moare prima, primii ani din viată vor fi durerosi, dar dacă ultima floare din păr moare prima, atunci fata va avea o viată grea si dureroasă!

Vinul cu aroma de garofite, popular in evul mediu

In Europa evului mediu, garoafele faceau parte dintr-un grup de flori parfumate cunoscute sub numele de „gilly flowers” (provenind din cuvantul frantuzesc „girofle” care inseamna „cuisoare” – aluzie la parfumul lor). Ele erau pretuite de carciumari, care le cultivau pentru a avea un mijloc ieftin de parfumare a vinurilor, fiind cunoscute si sub denumirea de ”flori de inmuiat in vin”.

Cum inmultim garofitele de gradina

Garoafele si garofitele se inmultesc prin seminte, data de semanare diferia de la o specie la alta. Garoafele chinezesti de gradina se seamănă In martie iar Garoafa Chabaud se seamănă In ianuarie-februarie in sere sau in răsadnite. Deoarece semintele au putere de germinare slaba, lada se acopera dupa semanat cu un geam (pentru mentinerea urnezelii) sau cu o hartie care se mentine permanent umeda. In vederea aerisirii, geamul se ridica zilnic cateva ore. Cand incolteste, semanatura se acopera cu un strat subtire de pamant nisipos, iar deasupra se presara praf de carbune. Plantarea rasadurilor in camp are loc in luna mai, la distante de 20-25 cm, intr-un teren insorit, lutos, bine lucrat si ingrasat cu gunoi putred, din toamna.

imagini cu garofite dianthus

Garofitele – cultivate pentru frumusetea lor de peste 2000 de ani

Garofitele sunt plante care se intind pe sol, potrivite pentru a fi cultivate in gradinile rustice. Inflorind o singura data, vara devreme, ele produc o abundenta de flori roz, penate, cu un diametru de 2 cm, pe tulpini inalte de pana la 23 cm, cu un frunzis verde-albastrui care formeaza manunchiuri. Horticultorii au extins gama de culori in care se gasesc, creand flori cu bande de culoare contrastante in jurul marginilor si in centru – formand un ochi intunecat – si cu numar mai mare de petale.

Timp de secole, garofita a fost una dintre cele mai cautate plante pentru gradinile cu flori, datorita usurintei cu care se dezvolta, a paletei bogate de culori, printre care rosu in diferite nuante, roz, mov sau galben.

Atentie la melci

Melcii sunt atrasi de frunzele aromate ale garofitei, asa ca nu vor ezita sa le savureze fara probleme. Pentru a proteja garofitele de melci, se traseaza in jurul lor o „bariera” formata din praf de var. Melcii nu suporta aceasta substanta, asa ca o vor ocoli cu siguranta.

Garofitele se multumesc cu putin

Garofitele mai pot fi cultivate de asemenea si in luna iunie, cu inflorire la finalul primaverii urmatoare, iar partea buna este ca daca plantatia nu este deranjata, ea va inflori de la sine si in anul urmator. Garofita nu este o planta pretentioasa in ceea ce priveste udarea. Important este doar ca in zilele caniculare sa nu fie lasata prea mult timp cu solul uscat pentru ca in timp floarea se va imbolnavi, fara sanse de recuperare.

No Banner to display

No Banner to display

Related Posts

Comments are closed.