No Banner to display
Inainte de a suspecta vreo boala, sa incercam sa cautam in mod calm alte cauze ale problemei. Se poate gresi in timpul pregatirii terenului, in timpul semanatului, dar se poate gresi si la ingrijirea gazonului – intr-un cuvant , cauzele ingalbenirii si distrugerii gazonului pot fi multiple . La acestea se adauga animalele mai mici sau mai mari care traiesc in pamant, iar in unii ani, pur si simplu vremea care a devenit in unele regiuni nefavorabila unui gazon sanatos.
Prin inlocuirea rapida a spatiilor goale putem impiedica raspandirea buruienilor . Daca totusi, gazonul continua sa se rareasca, atunci cauza probabila a daunelor este alegerea soiului de iarba de gazon, care nu este destul de rezistent.
Bolile cauzate de ciuperci se aseamana foarte mult si ele se pot deosebi doar dupa o analiza microscopica. In plus, deseori infectia nu vine de la o singura ciuperce ci de la mai multe , ceea ce face diagnosticarea dificila. Acasa nu vom putea afla cu siguranta cauza bolilor, avem nevoie de ajutorul unui laborator.
Bolie gazonului
1 – Cercuri vrajite sau inelele zanelor
2 – Inrosirea varfului ierbii
3 – Rugina gazonului
4 – Mucegaiul de zapada
5 – Petele frunzelor
1 – Cercuri vrajite sau inelele zanelor
In Europa se cunosc sute de soiuri de ciuperci care rasar in jurul unui cerc imaginar. Specific fiecarui soi este faptul ca ciupercile apar razlet la capatul filamentelor subterane. Din cauza azotului pe care il elimina , plantele din jur cresc mai mult. Smocurile de iarba din aceste zone cresc mai mari, sunt mai dese iar culoare lor este de un verde mai inchis decat in celelalte parti ale gazonului. In acelasi timp, in mijlocul cercului reteaua de filamente de ciuperci este atat de deasa incat retine apa si din cauza uscaciunii iarba se usuca si moare.
Chiar si dupa disparitia ciupercilor, cercul care retine apa impiedica dezvoltarea gazonului , de aceea se recomanda saparea zonei inainte de inlocuirea ierbii. Cel mai raspandit soi de ciuperci care fac un asemenea cerc sunt ghebele de lunca (Marasmius oreades) . Pot sa apara in orice perioada a anului, dar pot sa produca pagube impotriva soiurilor de iarba doar in mod indirect. Cu toate acestea eradicarea lor chimica intr-o gradina particulara nu este indicata. Aceste cercuri vor fi considerate ca un joc rar si interesant al naturii.
2 – Inrosirea varfului ierbii
Firul rosu (Laetisaria fuciformis) este o ciuperca care apare in special vara si toamna, in conditii de umiditate si cand temperatura se situeaza intre 15-20 grade Celsius. Gazonul netratat cu ingrasaminte este mai susceptibil la imbolnavire decat cel care are toate substantele nutritive necesare .
Factorii prielnici dezvoltatii acestei boli sunt tunsul prea des si prea scurt si lipsa apei. Gazonul infestat se pateaza cu pete maronii, apoi cand aceste pete se unesc si tot gazonul pare sa fie rosu – filamentele ciupercilor formeaza o retea de fire rosii pe firul de iarba. In timpul cresterii, gazonul va fi bine ingrasat cu azot si microelemente, iar in apropierea toamnei cu potasiu si fosfor. In momentul in care aportul de nutrienti este mai bun, gazonul va fi tuns de una-doua ori, astfel boala va trece pur si simplu
3 – Rugina gazonului
Boala este usor de recunoscut. Apare in zilele de vara – pe firul de iarba se pot observa mici umflaturi de culoare galbena, maro sau neagra. Gazonul infectat cu rugina are o culoare mai degraba deschisa, galbena decat maronie.
Cauza bolii sunt ciupercile de rugina din familia Puccinia care ataca , dintre soiurile de iarba de gazon, cu precadere firuta (Poa pratensis) si zizania (Lolium perene) . Gazonul care se afla pe un pamant sarac, in conditii de uscaciune este predispus atacului acestei ciuperci. Pentru a preveni infectia cu aceasta ciuperca, pamantul va fi ameliorat periodic cu ingrasaminte corespunzatoare si va fi udat in mod adecvat.
4 – Mucegaiul de zapada
Petele maronii razlete, in forma de cerc, care apar toamana-iarna, pot sa fie cauzate de o ciuperca numita Fusarium nivale . Primele smocuri maronii pot sa apara deja in lunile septembrie-octombrie daca umiditatea aerului este mare si temperatura se situeaza intre 0-8 grade. Un factor care ajuta dezvoltarea infectiilor si aparitia portiunilor de gazon putrede si cu lipsuri este ca sub stratul de zapada pamantul nu este inghetat.
Ca masura de precautie, se recomanda tunderea scurt a ierbii pe parcursul toamnei si incetarea administratii ingrasamintelor inca din timpul verii. Daca totusi gazonul se infecteaza isi va reveni probabil pe parcursul primaverii urmatoare. Petele maronii se vor grebla si se vor semana.
5 – Petele frunzelor
Tot soiul de firuta si zizanie sunt cele mai succeptibile soiuri la atacul ciupercilor care lasa pete pe frunze. Caracteristic acestui fel de ciuperci este ca apar primavara , vara sau toamna si lasa pete maronii-rosiatice de forma ovala pe frunze, al caror mijloc se deschide la culoare pe urma si devine aproape alb.
Inspectatnd stratul de gazon nu se vor observa zone maronii, ci toata zona pare sa fie impanzita cu pete maro si verzi. Ca masura de prevedere, si in acest caz, se recomanda mentinera unui drenaj bun si a unei bune aerari a solului, ameliorarea continutului de nutrienti in pamant cu aportul unor ingrasaminte complexe nu doar a unui ingrasamant unilateral cu azot. Gazonul care creste in conditii sarace de lumina si este tuns prea scurt este predispus sa fie atacat de aceasta ciuperca.
No Banner to display
No Banner to display